Starea de conservare

Descrierea animalului

Pițigoiul de stuf, cunoscut științific sub numele de Panurus biarmicus, este o pasăre mică și distinctivă, aparținând familiei Panuridae. Acesta este singurul reprezentant al genului său, făcându-l unic în lumea aviară. Cu un habitat preferat în zonele umede, în special în mlaștini și lunci inundabile bogate în stuf, pițigoiul de stuf este răspândit în mare parte a Europei și Asiei, până în zonele vestice ale Siberiei.
Descrierea fizică a pițigoiului de stuf este una dintre caracteristicile care îl fac ușor de recunoscut. Adultul are o lungime de aproximativ 14-16 cm și prezintă un dimorfism sexual ușor, masculii având culori mai vii comparativ cu femelele. Capul este rotund, cu un cioc subțire și ascuțit, perfect adaptat pentru hrănirea cu semințe mici și insecte. Penajul este predominant gri-maroniu pe partea dorsală și mai deschis, spre alb, pe partea ventrală. O caracteristică distinctivă este coada lungă și împărțită, care adesea este ținută desfăcută în timpul zborului sau atunci când pasărea este agitată.
Masculul are o bandă neagră distinctivă care îi traversează ochii, conferindu-i un aspect mascat, iar pe cap se observă nuanțe de roz palid, care se estompează spre gri pe restul corpului. Femelele și juvenilii sunt mai puțin colorați, având tonuri mai uniforme de maro-gri pe corp.
Pițigoiul de stuf este o specie socială, formând grupuri mari în afara sezonului de reproducere. Aceste grupuri pot număra până la câteva zeci de indivizi și sunt adesea văzute împreună în căutarea hranei prin stufărișuri. Dieta lor este variată, constând în principal din semințe de stuf și alte plante acvatice, dar și din insecte, larve și uneori mici crustacee.
Reproducerea are loc în primăvară și începutul verii. Pițigoiul de stuf este monogam, perechea colaborând la construirea unui cuib în formă de cupă, ascuns în vegetația densă. Femela depune între 5 și 8 ouă, pe care le incubează singură timp de aproximativ 12-14 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul la aproximativ 2 săptămâni după eclozare, deși rămân în apropierea părinților până când sunt complet independenți.
Deși nu este considerat în pericol la nivel global, pițigoiul de stuf se confruntă cu pierderea habitatului din cauza drenării zonelor umede și a expansiunii agricole. Conservarea habitatului natural este esențială pentru supraviețuirea acestei specii fascinante, care adaugă diversitate și frumusețe ecosistemelor acvatice din întreaga lume.