Descrierea animalului

Fluierarul negru (Tringa erythropus) este o pasăre migratoare de dimensiuni medii, apartinând familiei Scolopacidae, cunoscută pentru abilitățile sale de zbor îndelungat și pentru sunetele caracteristice pe care le emite, asemănătoare cu un fluierat. Această specie este răspândită în zonele nordice și temperate ale Europei și Asiei, migrând către Africa sau sudul Asiei pentru a ierna. Cu un aspect distinctiv și abilități remarcabile de adaptare, fluierarul negru reprezintă un subiect de interes atât pentru ornitologi, cât și pentru iubitorii de natură.

Descrierea fizică a fluierarului negru include o lungime de aproximativ 29-33 cm și o anvergură a aripilor de 61-67 cm, făcând-o comparabilă ca mărime cu un porumbel. Penajul său variază în funcție de sezon; în perioada de reproducere, adultul prezintă un penaj de culoare neagră pe partea superioară, cu reflexii verzui sau purpurii și pete albe pe aripi, în timp ce partea inferioară este albă, cu dungi negre pe piept și flancuri. În afara sezonului de reproducere, penajul său devine mai uniform, predominând nuanțele de gri-brun pe partea dorsală și alb pe cea ventrală, cu mai puține marcaje negre.

Ciocul lung și subțire, adaptat pentru sondarea noroiului în căutarea hranei, este o altă caracteristică definitorie. La capăt, ciocul este ușor încovoiat în sus, facilitând capturarea prăzii. Picioarele lungi și puternice, de culoare roșie sau portocalie în perioada de reproducere și mai palide în restul anului, îi permit să se deplaseze cu ușurință prin zonele umede și mlăștinoase, unde își petrece cea mai mare parte a timpului.

Dietă fluierarului negru este variată și include o gamă largă de invertebrate acvatice, cum ar fi larve de insecte, viermi, crustacee mici și moluște, pe care le vânează în zonele umede, la malul apelor stătătoare sau în cursuri de apă lentă. Metoda sa de hrănire implică sondarea noroiului cu ciocul sau capturarea prăzii direct de pe suprafața apei.

Comportamentul de reproducere al fluierarului negru este caracterizat prin construirea unui cuib simplu, adesea doar o adâncitură în sol, în zone izolate și bine camuflate din tundra sau mlaștinile deschise. Femela depune între 3 și 4 ouă, care sunt clocite de ambele părinți pentru o perioadă de aproximativ 3 săptămâni. Puii sunt nidifugi, părăsind cuibul la scurt timp după eclozare și începând să se hrănească singuri, sub supravegherea atentă a părinților.

Fluierarul negru este recunoscut pentru migrațiile sale lungi și dificile, parcurgând mii de kilometri între zonele de reproducere și cele de iernat. În timpul acestor călătorii, pasărea poate fi observată în diverse habitate umede, inclusiv zonele de coastă, estuare și delte de râuri, unde se oprește pentru a se hrăni și a se odihni.

Deși nu este considerată o specie global amenințată, fluierarul negru se confruntă cu numeroase provocări, inclusiv pierderea habitatului natural datorită dezvoltării umane și a schimbărilor climatice. Protejarea zonelor umede esențiale pentru hrănire, reproducere și odihnă în timpul migrației este crucială pentru conservarea acestei specii fascinante și a biodiversității ecosistemelor acvatice în care trăiește.