Greutăți și măsuri

Date biologice

Descrierea animalului

Cufundarul mic (Gavia stellata), cunoscut și sub denumirea de cufundar polar sau cufundarul cu gât roșu, este o pasăre acvatică distinctivă, aparținând familiei Gaviidae. Este cea mai mică și mai răspândită specie dintre cufundari, recunoscută pentru abilitățile sale remarcabile de înot și scufundare, precum și pentru frumusețea sa naturală.
Acesta este o pasăre de talie medie, cu lungimea corpului variind între 53 și 69 cm și având o anvergură a aripilor de aproximativ 90-110 cm. Greutatea sa poate varia, în general, între 1 și 2 kg. Dimorfismul sexual este slab exprimat, ambele sexe prezentând caracteristici fizice similare.
Penajul cufundarului mic este variabil în funcție de sezon. În perioada de reproducere, adultul are părțile superioare de un gri-închis, în timp ce gâtul și partea frontală sunt de un roșu aprins, contrastând puternic cu restul corpului. În afara sezonului de împerechere, penajul devine mai sobru, cu părțile superioare de un gri-măsliniu și părțile inferioare albicioase, iar gâtul roșu este înlocuit de un guler gri.
Una dintre cele mai remarcabile caracteristici ale cufundarului mic este capacitatea sa excepțională de a se scufunda și de a înota sub apă în căutare de hrană. Se hrănește predominant cu pești, dar dieta sa poate include și nevertebrate acvatice, cum ar fi crustaceele și moluștele. Pasărea folosește în principal picioarele pentru propulsie sub apă, acestea fiind plasate posterior pe corp, ceea ce îi conferă o manevrabilitate excelentă.
Cufundarul mic este o specie migratoare, cu arealul de cuibărit întinzându-se în regiunile arctice și subarctice din Europa, Asia și America de Nord. Iarna, aceste păsări migrează spre sud, ajungând în apele costiere și estuare ale regiunilor temperate și, ocazional, sub-tropicale.
Reproducerea are loc o dată pe an, cuibul fiind construit pe sol, în apropierea apei. Femela depune, în medie, două ouă, care sunt incubate de ambii părinți timp de aproximativ o lună. Puii sunt nidifugi, părăsind cuibul la scurt timp după eclozare, dar rămân în îngrijirea părinților până când sunt capabili să zboare și să se hrănească singuri.
Cufundarul mic este apreciat pentru frumusețea sa naturală și pentru sunetele sale melodioase și complexe, fiind adesea subiectul mitologiei și folclorului în culturile indigene din regiunile arctice. Cu toate acestea, specia se confruntă cu numeroase amenințări, inclusiv pierderea habitatului, poluarea și schimbările climatice, care pot afecta populațiile sălbatice. Eforturile de conservare sunt esențiale pentru asigurarea supraviețuirii acestei specii fascinante pentru generațiile viitoare.