Greutăți și măsuri

Descrierea animalului

Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius) este o specie de pasăre impresionantă, cunoscută pentru dimensiunile sale mari și pentru zgomotul caracteristic pe care îl produce când ciocănește în trunchiurile arborilor. Acestă pasăre face parte din familia Picidae, care include diferite specii de ciocănitori, fiind răspândită în pădurile de foioase și mixte din Europa, Asia și părți ale Africii de Nord.

Cu o lungime de aproximativ 40-46 cm și o anvergură a aripilor de 67-73 cm, ciocănitoarea neagră este cea mai mare dintre ciocănitori. Masculul și femela au un penaj predominant negru, lucios, cu excepția unor pete albe pe aripile inferioare și a unei mari păte albe la baza aripii superioare, vizibilă în zbor. Deosebirea între sexe se face prin culoarea zonei din jurul ciocului și a ochilor: masculul are o pată roșie distinctivă în această zonă, în timp ce la femelă această pată este absentă sau mult mai puțin vizibilă.

Ciocul robust și ascuțit este o trăsătură caracteristică, esențială pentru modul de viață al ciocănitorii negre. Aceasta își petrece mare parte din timp ciocănind în trunchiurile arborilor pentru a găsi insecte, larve și alte mici creaturi care trăiesc sub scoarță. Ciocănitul servește și la excavarea cuiburilor în trunchiurile moarte sau putrede, unde femela depune între 3 și 7 ouă albe. Ambele părinți participă la îngrijirea puilor.

Sunetul produs de ciocănirea în lemn poate fi auzit de la distanțe mari și este unul dintre cele mai distinctive sunete din pădurile unde această pasăre își face casa. Pe lângă ciocănit, ciocănitoarea neagră emite și un strigăt puternic și aspru, asemănător unui râs, care contribuie la atmosfera sonoră specifică a habitatului său.

Această specie preferă pădurile vechi și bine dezvoltate, cu o bună disponibilitate a arborilor morți sau putreziți, esențiali pentru hrănire și cuibărit. Deși este în general sedentară, în anumite zone poate migra pe distanțe scurte, în special la altitudini mai mari.

În ciuda adaptabilității sale, ciocănitoarea neagră se confruntă cu provocări în ceea ce privește conservarea. Defrișările și gestionarea intensivă a pădurilor reduc disponibilitatea habitatului său preferat, punând presiune asupra populațiilor. Cu toate acestea, în multe regiuni este încă o specie comună, grație eforturilor de conservare și a creșterii conștientizării despre importanța păstrării pădurilor vechi și naturale.